Poveste

Ce faci când te simți rău? Suni la 112. Ce face însă un monument când se simte rău? Dacă are noroc, așteaptă să fie salvat de Ambulanța pentru Monumente care se ocupă de salvarea monumentelor istorice din România, aflate în stare de pre-colaps și colaps. Ambulanța pentru Monumente este un proiect al Asociației Monumentum al cărei susținător declarat este Alteța Sa Regală Charles Prințul de Wales. Salvarea patrimoniului degradat se face greu spre deloc așteptând ajutor din partea statului. De aceea avem nevoie de cât mai multe acțiuni la nivel local, în interiorul comunității. Astfel, pe lângă salvarea monumentelor, ne dăm nouă înșine o mână de ajutor și comunității în care ne desfășurăm activitatea.

Beneficiarii

Proiectul Ambulanța pentru Monumente are două tipuri de beneficiari. În primul rând sunt persoanele din comunitățile în care monumentele sunt restaurate. În decursul a trei ani de existență am avut 22 de intervenții de punere în siguranță a unor monumente în mai multe județe, de la biserici la turnuri de apărare, de la mori de apă la halte CFR, de la conace la simple porţi. Ceilalți beneficiari ai proiectului nostru sunt chiar voluntarii implicați, tinerii dornici să învețe tehnici de intervenție pe monumente prin reactivarea meșteșugurilor.

Eroii necunoscuți

Cine sunt cei care se ocupă de tratamentul monumentelor când acestea se simt rău? Ambulanța pentru Monumente se ocupă de elaborarea documentației de autorizare a intervențiilor. Ulterior intervin voluntarii și meșterii, care sub supravegherea specialiștilor acordă monumentelor primul ajutor. Te întrebi poate de ce o fac. Ei spun că pentru a învăța din înțelepciunea trecutului, pentru a arăta că împreună se poate face ceva, pentru că schimbarea începe mereu cu noi, pentru a învăța și a oferi și altora șansa să învețe, pentru că patrimoniul nu aparține unei singure generații.

DESCOPERĂ CELELALTE PROIECTE

VREI SĂ TE IMPLICI?

Te așteptăm alături de noi să facem mai bine împreună.
Începând cu 09 septembrie 2019, de fiecare dată când îți faci
cumpărăturile la noi, scanează bonul la infochioșc și alege unul dintre
proiectele pe care Profi le susține donând 1.500.000 lei.

Cumpără

Scanează bonul la
Infochioșc

Alege proiectul

Profi dăruiește
1.500.000 lei